Rasa este definită de biologi ca reprezentând un grup de indivizi selectaţi de om, făcând parte din aceeaşi specie, păstrând şi etalând aceleaşi caracteristici comune, dar care le şi diferenţiază de altele, din aceeaşi specie, prin caracteristici aparte. În afară de caracteristicile comune, în funcţie de rasa, vârsta, tipul de temperament şi specializarea pentru care sunt crescuţi, câinii pot avea obiceiuri specifice.
Câinii tineri au un temperament vioi, sunt mai curioşi, mai dispuşi spre investigare, spre experimentarea dominanţei. Totodată reacţionează mai impulsiv şi intempestiv, au disponibilitate mai mare spre activităţi de orice fel, dar mai ales ludice, spre deosebire de câinii adulţi.
Câinii vârstnici petrec mai mult timp dormind (uneori chiar peste 20 de ore/zi), sunt mai indiferenţi la ce se întâmplă în jur, sunt mai puţin reactivi la evenimente, acest lucru datorându-se, uneori, şi slăbirii acuităţii simţurilor.
Tipologia ce atribuie obiceiurile diferitelor rase îşi are originea în clasificarea tipurilor de sistem nervos, alcătuită de Pavlov; el deosebeşte la câini cinci tipuri de sistem nervos:
1. extrem de excitabil nervos; tipul este asociat cu câinii colerici şi sperioşi;
2. câini moderat de excitabili; sunt câinii activi, cu temperament sanguin, bucuroşi de plecare, de investigare;
3. câini cu sistem nervos echilibrat; tipul a fost asociat cu câinii echilibraţi, care se dresează uşor şi se conformează indicaţiilor stăpânului cu usurinţă;
4. câini cu un sistem nervos inhibat, a fost asociat cu un tip de câine rezervat, stoic, flegmatic;
5. câini cu un sistem nervos extrem de inhibat, asociat cu un temperament letargic, retras, imobil.
Modelele comportamentale pot însă varia; prin această clasificare se poate identifica personalitatea unui câine care va fi compatibilă cu un mod de comportament particular.
În tipologia 2-4 de sistem nervos se înscriu câinii care dezvoltă obiceiuri relativ normale, pe când tipurile 1 şi 5 sunt temperamente extreme, pasibile să dezvolte un comportament deviat. Tipurile de personalitate se pot extrapola la toate rasele.
Caracteristicile care definesc unele obiceiuri de rasă sunt accentuări sau diminuări ale respectivelor accentuări de rasa. După aptitudinile de lucru de care au dat dovadă, dar şi după modul în care a fost dirijată selecţia raselor, rasele de câini sunt diversificate, aşa cum am amintit mai sus.
Prin expansiunea pe care a cunoscut-o creşterea câinilor în apartamente, mai ales în ultimii cincizeci de ani, rasele de companie cuprind acum câini din toate specializările, majoritatea câinilor de companie avându-şi originea în rasele de lucru. De aici şi varietatea deviaţiilor comportamentale, mai grave sau mai tolerabile, prezentate de peste 80% dintre câinii din apartamente.
O scurtă trecere în revistă a caracteristicilor diferitelor rase, pe grupe de lucru, aşa cum s-au impus ele la majoritatea indivizilor aparţinând unei rase, ar putea fi sistematizată, după cum urmează:
- câinii de vânătoare sunt animale cu temperament vioi, spirit de luptă, impulsivitate, încăpăţânare;
- câinii ciobăneşti sunt animale cu spirit de observaţie, tenacitate, seriozitate;
- câinii utilitari au un caracter paşnic şi dovedesc spirit de într-ajutorare;
- câinii de pază manifestă curaj, inteligenţă, rezistenţă;
- câinii de companie sunt vioi şi atenţi şi, mai ales, gălăgioşi.
Câinii de vânătoare, chiar introduşi în locuinţe, vor menţine obiceiuri folosite la vânătoare: pontatul, zgârmatul, vânatul, aretul, iar cei ciobăneşti vor menţine ca principale obiceiuri urmăritul, cutreieratul şi izgonitul, aceste obiceiuri într-un mediu de viaţă perturbat, putând fi sursa deviaţiilor de comportament. Trăsăturile şi şabloanele fizice ale rasei pot deci influenţa obiceiurile animalelor.
In ceea ce priveşte influenţa sexului, se poate afirma că masculii manifestă capacitate combatanta şi agresivitate mai crescută decât femelele, la fel şi câinii tineri, comparativ cu cei vârstnici. Statisticile arată că femelele ocupă un rang mai înalt decât masculii în antrenamentele pentru inducerea obedienţei, în solicitarea afecţiunii proprietarului, dar şi în stricăciunile pe care le produc în locuinţe. Masculii, în schimb, surclasează femelele în dominanţa asupra proprietarilor, agresiunea îndreptată spre alţi câini, reactivitatea generală, apărarea teritoriului şi dispoziţia pentru joacă.
Asocierile între sex şi nivelul de reactivitate, apărarea teritoriului şi dorinţa de joacă este numai relativă, amprenta cea mai importantă, în aceste activităţi, punându-şi-o individul.
După reactivitate şi suita răspunsurilor comportamentale la încercările de dresaj-antrenament, putem întâlni următoarele categorii de câini (indiferent de rasă):
- câini cu reactivitate ridicată, cu agresivitate moderată, greu pretabili la antrenament;
- câini cu reactivitate extrem de slabă, lenţi în mişcări, impasibili şi cu care este greu de lucrat;
- câini agresivi, puternic reactivi, cu care nu se poate lucra decât cu precauţii extreme;
- câini cu înaltă reactivitate, cu agresivitate moderată sau slabă, uşor pretabili la antrenamente;
- câini cu slabă reactivitate, slabă agresivitate, dar cu grad sporit de voinţă şi educabilitate;
- câini cu înaltă reactivitate, înaltă agresibilitate şi educabilitate medie.
Luând în discuţie temperamentul câinilor agresivi, câinii aparţin a patru grupe :
a. câini cu slabă agresivitate, înaltă iritabilitate;
b. câini cu slabă agresivitate, slabă iritabilitate;
c. câini cu agresivitate ridicată, iritabilitate ridicată;
d. câini cu agresivitate ridicată, iritabilitate scăzută (iritabilitatea fiind definită ca o masură a reacţiei la zgomote, precum exploziile sau tunetele).
Cum agresiunea de dominanţă este percepută ca una dintre cele mai frecvente deviaţii comportamentale la câinii de companie, urmărind statisticile comportamentaliştilor canini occidentali, se poate constata că, în relaţia proprietar-câine, agresiunea de dominanţă este mai frecvent întâlnită la masculi decât la femele şi că, datorită modului în care proprietarul înţelege să se lase dominat de câinele său, masculii au o capacitate mai mare de a-şi impune dominanţa.
Selecţia dirijată este cea care operează la nivelul raselor, dar selectează doar caracteristicile generale ale rasei, particularităţile fiind date de mediul de întreţinere, proprietar, educaţie şi de mulţi alţi factori determinanţi.
Variaţia în componenta genetică este suficientă să producă o largă arie a fenotipurilor comportamentale, în absenţa oricărei specificităţi de rasă. Astfel, nu toţi câinii metişi arată la fel sau dezvoltă obiceiuri identice, în răspunsul la situaţiile identice, în care sunt puşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu