Stabilirea unui cod de comunicare adecvat, în relaţia proprietar–animal de companie, este preocuparea fiecarui deţinător de astfel de animale, a dresorilor de animale sau a veterinarilor, deoarece de modul în care vor reuşi să se facă înteleşi, depinde reacţia de răspuns a animalului la comenzi şi indicaţii. Funcţia cea mai importantă a comunicării cu animalul este dominarea temperamentului câinelui la primirea unui semnal, lucru extrem de important în dresarea sau manipularea unui câine.
Şi în relaţia cu omul, ca şi în cea cu congenerii, câinii încearcă să stabilească o ierarhie de dominanţă. În funcţie de temperamentul câinelui, dar şi de al proprietarului, după o scurtă perioadă de tatonare din partea câinelui, acesta va înţelege cine este «şeful» în relaţia dintre el şi proprietar.
Un câine cu un sistem nervos echilibrat, cu temperament vioi, se adaptează uşor convieţuirii într-o familie, va răspunde uşor comenzilor stăpânului, va fi docil şi uşor de manevrat şi nu va pune probleme la o eventuală dresare; el va înţelege din priviri starea de spirit a proprietarului şi va încerca să se conformeze. Dimpotrivă, un câine cu un temperament neechilibrat va fi irascibil şi retiv şi nu se va supune comenzilor proprietarului. Astfel de câini au înclinaţii spre grave tulburări de comportament, devenind tot mai agresivi şi dominanţi, odată cu trecerea timpului.
Alteori, câini echilibraţi nervos, dar excesiv de răsfăţati de stăpâni, devin dominanţi în relaţia cu membrii familiei şi, nu rareori, arată nesupunere şi agresivitate faţă de aceştia. Cazurile de dominanţă canină se întamplă deoarece proprietarul transmite semnale de intenţie greşite către câinele său .
Chiar introdus într-o familie, câinele păstrează o parte dintre obiceiurile ce reflectă modul de viaţă în «haită», comportamentul sau fiind dominat de instincte, de aceea procesele de dresare şi acomodare a câinelui se dovedesc, adesea, anevoioase. Tot în aceeaşi idee, recompensa sau pedeapsa adresate câinelui nu sunt întotdeauna întelese de acesta, decât în cazul în care au aplicabilitate imediată, memoria câinelui fiind de scurtă durată.
Faţă de stăpân, câinele manifestă ataşament, prietenie, devoţiune şi chiar veneraţie, cu condiţia ca stăpânul să-şi impună personalitatea. Un proprietar cu un echilibru nervos precar, cu un temperament coleric, va avea cu timpul un câine cu aceleaşi trăsături de temperament, amprentând puternic personalitatea câinelui. Deşi aceasta este cea mai importantă dintre condiţiile propice apariţiei tulburărilor comportamentale, o conduită inadecvată a proprietarului, în relaţiile interumane, poate explica cazurile de agresivitate marcantă la câinii stăpâniţi de proprietari ei înşişi agresivi.
Comunicarea interspecifică este mai uşoară cu un câine matur sau bătrân, pe care proprietarul îl deţine de la vârsta mică, decât cu un câine tânăr, neformat, ce se află în perioada de modelare a personalităţii.
Deşi mulţi proprietari de câini susţin că animalul lor înţelege foarte bine multe cuvinte, etologii consideră că un câine poate să distingă sensul a 40–50 de cuvinte, dar că este important tonul cu care sunt rostite aceste cuvinte şi durata sunetului emis. Câinele se orientează după vocea omului, distingând tonalitate, modificări de nuanţă, reacţionează la anumite cuvinte–semnal. Cuvântul capătă semnificaţie pentru câine, în masura în care acesta, rostit cu aceeaşi intensitate şi durată, s-a repetat în aceeaşi situaţie, în aşa fel încât câinele să facă asocierile de rigoare. Memoria câinelui înmagazinează deci un semnal şi caracteristicile sunetului, asociindu-l cu diverse evenimente petrecute în trecutul, mai mult sau mai puţin îndepărtat. Un cuvânt pe care un câine îl înţelege, rostit într-un anumit context, devine nesemnificativ dacă este rostit într-o altă alăturare sau pe un ton neutru sau de altă intensitate.
Antrenorii şi dresorii de câini folosesc, atunci când lucrează cu, două categorii de semnale specifice, pentru a-i determina pe câini să execute comenzi speciale:
- comenzi scurte, repetate, rostite pe un ton înalt, în aşa fel încât câinele să se simtă obligat să răspundă;
- comenzi care să aiba în context o vocală lungă (ca în cuvântul:
«-staai ! »), menită să descrească activitatea motorie.
Prin frecvenţa şi prin modulaţia (intonaţia) vocii proprietarului sau antrenorului i se comunică animalului ce atitudine să adopte.
S-a observat de către specialişti că semnalele sonore (vocalizarile), dublate şi de semnale posturale, sunt mai rapid înţelese de câini, aceştia făcând mai uşor asocierile necesare; de aici s-a tras concluzia că semnalele de joacă emise de proprietar contribuie la solicitarea şi menţinerea jocului interspecific, deşi rolul acestora în joaca interspecifică este relativ nestudiat. Acţiunile specifice folosite de oameni în solicitarea câinilor la joaca comunică un anumit context câinilor, de aceea sunt numite semnale interspecifice de joacă.
În ultimii ani, au apărut (mai ales pe siturile despre animale de pe Internet), diverse comunicări ale unor persoane ce se autointitulează « psihiatri » de animale de companie, conform cărora se poate comunica cu animalele de companie prin telepatie; nedemonstrate ştiinţific, aceste pretenţii par, mai degrabă, de domeniul fanteziei.
Cei mai veridici indicatori în comunicarea interspecifică om-câine sunt semnalele vocale şi posturale emise de câine, iar proprietarul trebuie să cunoasca semnificaţia lor, pentru stabilirea unor relaţii de prietenie şi respect reciproc, între el şi câinele său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu