Coabitarea, în bună înţelegere, între animalele de companie şi proprietarii lor reprezintă, în multe cazuri, o încercare dificil de depăşit. În multe situaţii, proprietarii nu sunt suficient de informaţi atunci când se hotărăsc să adopte un animal de casă, iar în altele, animalele introduse în locuinţă nu reuşesc să se adapteze normelor de coabitare impuse de proprietar, caz în care se alege soluţia plasării animalului către o altă familie, atunci când nu se cere chiar eutanasia lui. Iată de ce considerăm că studiile privitoare la răspândirea aspectelor comportamentului deviat al animalelor de casă şi a încercării limitării neajunsurilor ce derivă din acesta sunt necesare şi obligatorii, pentru a-i putea informa şi educa atât pe proprietarii de asfel de animale, cât şi pe specialiştii în medicină veterinară.
Dacă în cercetarea privitoare la sănătatea mintală a oamenilor sunt implicaţi specialişti din diverse ramuri: etologi, sociologi, psihologi sociali şi psihiatri, în cercetarea psihopatologiei animalelor de companie singurul angrenat în studiile epidemiologice este medicul veterinar, şi acesta numai în măsura în care este interesat de problemele comportamentale pe care le ridică animalele de casă.
Cunoaşterea numărului de animale afectate şi a caracteristicilor unei afecţiuni în populaţia canină devine indispensabilă pentru controlul ştiinţific, inclusiv pentru instituirea unui program real şi eficient de profilaxie specifică, dar şi nespecifică. Corespunzător acestei realităţi, epidemiologia patologiei comportamentale canine este importantă în practică atât pentru depistarea factorilor de risc în apariţia deviaţiilor de comportament, cât şi datorită necesităţii elaborării unor programe “educative”, cu rol “psihoprofilactic”, şi “psihoigienic” la animalele tinere, în vederea preîntâmpinării instalării unor astfel de probleme la câinele adult. Din păcate însă, studiile de epidemiologie a tulburărilor comportamentale la animale sunt greu de efectuat, din practica personală, dar şi evaluând părerile comportamentaliştilor, noi identificând mai multe dificultăţi cu care cercetătorul se poate întâlni în clinică şi pe care le prezentăm mai jos:
- cei mai mulţi dintre proprietarii de animale de companie nu se adresează veterinarului pentru astfel de probleme;
- evidenţa populatiei de animale de companie este greu de ţinut, în condiţiile în care nu există obligativitatea înscrierii animalelor pe listele medicilor veterinari, în aşa fel încât să existe o evidenţă globală a animalelor de casă;
- variabilitatea demografică este considerabilă, deoarece nu toate segmentele populaţiei suferă aceeaşi incidenţă a tulburărilor comportamentale, factori ca vârsta, sexul, temperamentul, clasa de lucru, modul de întreţinere, tratamentul familial aplicat influenţând şansele de a dezvolta astfel de disfuncţii;
- modul de întreţinere a animalelor diferă, patologia comportamentală a animalelor întreţinute la curte diferind de cea a câinilor deţinuţi în locuinţe şi aflaţi în strânsă coabitare cu proprietarul.
Epidemiologia[1] comportamentală a animalelor reprezintă un domeniu interdisciplinar, derivat al epidemiologiei şi al psihopatologiei animale, studiind raporturile existente între comportamentul normal şi cel deviat; ea operează cu termeni aparte ce necesită prezentare şi explicare. Vorbim aici despre prevalenţă[2], incidenţă[3] şi expectanţă[4] ce alcătuiesc împreună indicii epidemiologici ai tulburărilor comportamentale într-o populaţie, în cazul nostru, cea canină. Ei exprimă, procentual, factorii care influenţează şi determină riscul apariţiei comportamentului deviat printre câinii de companie, prin raportarea indivizilor din populaţia luată în studiu la 100 sau 1000 de indivizi.
Indicii epidemiologici servesc la descrierea cât mai completă a deviaţiilor comportamentale ce evoluează în populaţia studiată, în raport cu caracteristicile temporale (perioada din an în care deviaţiile se manifestă mai pregnant, ex.: fobiile la tunete sau petarde); teritoriale sau de mediu (arealul în care acestea se dezvoltă, ex.: la câinii întreţinuţi la curte sau în condiţii de apartamente la bloc); caracteristicile individuale (vârsta, sexul, serviciul, gradul de instruire etc).
Incidenţa este calculată în unitatea de timp: trimestru, sezon, an etc. şi, din acest punct de vedere, ea poate fi considerată mai puţin importantă pentru epidemiologia comportamentală interesând, în special, frecvenţa cazurilor, iar nu perioada în care apar. Incidenţa ar avea sens să fie luată în calcul în urma experimentării unor programe de metafilaxie, profilaxie sau psihoigienă aplicate, urmate de o evaluare epidemiologică a numărului de animale ce prezintă comportament deviat, manifestat ulterior experimentului.
Totodată, metodologia cercetării epidemiologice presupune şi impune considerarea animalelor de companie ca făcând parte dintr-o populaţie din care se investighează eşantioane, eşantionul fiind reprezentat de un grup de indivizi aleşi randomizat, după diverse criterii pe care epidemiologul le consideră relevante pentru deviaţia comportamentală pe care doreşte s-o investigheze, în scopul determinării indicilor epidemiologici ai anumitor aspecte sau deviaţii comportamentale.
Dacă în cercetarea epidemiologică umană structura populaţiei este aceeaşi peste tot, în studiile de epidemiologie animală trebuie recurs la artificii, analogii şi aproximări, un exemplu fiind acela de a considera ca alcătuind o populaţie: totalitatea animalelor de companie dintr-o localitate, totalitatea animalelor dintr-un sector, totalitatea pacienţilor unui cabinet veterinar etc., prin urmare, rezultatele obţinute de cercetător ar putea fi aproximative.
Modelele de studii epidemiologice sunt în acord cu tehnica cercetării epidemiologice din psihiatria umană, iar investigarea cazurilor se poate executa prin screening[5] comportamental (sau psihiatric). Pentru realizarea screeningului, se utilizează chestionare cuprinzând o serie de întrebări considerate relevante pentru deviaţia comportamentală investigată de către cercetător. Acelaşi gen de chestionare se folosesc şi în clinică, atunci când se ia anamneza unui caz prezentat pentru o consultaţie de specialitate.
Sondarea prin screening poate fi de tip pasiv, presupunând înregistrarea datelor culese din cabinete veterinare sau spitale de animale (metodă greoaie şi irelevantă ce furnizează date incomplete sau sumare, datorită subiectivităţii celui care a înregistrat datele; chiar şi acest impediment acceptat, metoda nu este aplicabilă în condiţiile medicinii veterinare româneşti, unde studiile asupra comportamentului animal sunt aproape inexistente) sau activ, prin înregistrarea datelor de interes chiar de către cercetătorul ce întreprinde studiul, prin chestionarea clienţilor ce se prezintă cu animalele spre examinare.
Cunoaşterea modelului de comportare normală a speciei animale pentru care se întocmeşte fişa de observaţie comportamentală este obligatorie, în funcţie de abaterile individuale de la comportamentul normal, putând stabili atât întrebările pe care să le cuprindă anamneza, cât şi să se fixeze, ulterior, diagnosticul.
[1] Epidemiologia reprezintă studiul gradului de apariţie, distribuţie şi control al bolilor într-o populaţie, cu verificarea
ipotezelor etiologice şi a mecanismelor ce condiţionează distribuţia acestor deviaţii într-o populaţie.
[2] Prevalenţa (epid.): numărul total de bolnavi existenţi la un moment dat într-o colectivitate.
[3] Incidenţa (epid.): totalitatea cazurilor noi de îmbolnăvire înregistrate într-o colectivitate, în unitatea de timp (an,
semestru, trimestru, sezon etc.).
[4] Expectanţa.: indice epidemiologic, exprimând probabilitatea ca un individ dintr-o anumită categorie de vârstă să dezvolte o anumită deviaţie comportamentală, de-a lungul vieţii. Incidenţa, prevalenţa şi expectanţa servesc la alcătuirea statisticilor privitoare la evoluţia devianţei comportamentale în populaţia investigată.
[5] Screening: triaj, anchetă; se utilizează pentru diferenţierea şi trierea pacienţilor aparent sănătoşi, de cei cu probleme
comportamentale şi presupune intervievarea structurată pe baza unor chestionare specifice pentru deviaţia
comportamentală investigată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu