Generalităti
Cunoaşterea prevalenţei şi a caracteristicilor unei afecţiuni într-o anumită populaţie canină este indispensabilă pentru controlul ştiinţific, inclusiv pentru instituirea unui program real şi eficient de profilaxie specifică, dar şi nespecifică.
Corespunzător acestei realităţi, epidemiologia[1] patologiei comportamentale canine este importantă în practică atât pentru depistarea factorilor de risc în apariţia deviaţiilor de comportament, cât şi pentru a servi elaborării unor programe “educative”, cu rol “psihoprofilactic” şi “psihoigienic” la animalele tinere, în vederea preîntâmpinării instalării unor astfel de probleme la câinele adult .
Considerăm că cercetarea medicală veterinară românească asupra epidemiologiei deviaţiilor comportamentale la animalele de companie, în general, şi la câinii de companie, în special, se află, în mod nejustificat, pe o treptă inferioară celei din Occident, deşi este un domeniu extrem de interesant şi de important, atât pentru specialiştii sau profesioniştii români în domeniu, cât şi pentru proprietarii de câini.
Este adevărat, epidemiologia tulburărilor comportamentale la animale este greu de cercetat, din varii motive. Un motiv deloc de neglijat ar fi că cei mai mulţi dintre proprietarii de animale de companie nu se adresează veterinarului pentru astfel de probleme; o altă problemă ar fi faptul ca evidenţa animalelor de companie este greu de ţinut, în condiţiile în care nu există obligativitatea înscrierii acestor animale pe listele medicilor veterinari, în aşa fel încât să existe o evidenţă usor de controlat. Nu este de neglijat nici variabilitatea demografică, deoarece nu toate segmentele populaţiei canine suferă aceeaşi incidenţă a tulburărilor comportamentale, factori ca vârsta, sexul, temperamentul, clasa de lucru, modul de întreţinere, tratamentul familial aplicat influenţând şansele de a dezvolta astfel de disfuncţii; nu în ultimul rând, modul de întreţinere a animalelor diferă, patologia comportamentală a animalelor întreţinute la curte diferind de cea a câinilor deţinuţi în locuinţe, în strânsă coabitare cu proprietarul, de care animalele se leagă sufleteşte puternic.
Dată fiind lipsa de informaţie şi de date din literatura medicală-veterinară autohtonă, am iniţiat, în anul 2001, un studiu epidemiologic pe 236 de câini de companie, ce s-a constituit în teza noastră de doctorat, identificând şi sistematizând cele mai importante manifestări socio-etopatologice la câini, în ideea că, astfel, ele vor fi mai uşor de preîntâmpinat şi tratat, iar proprietarilor li se va face o instruire mai eficientă asupra atitudinii pe care trebuie s-o adopte atunci când se confruntă cu situaţii de acest fel.
Deoarece denumirile deviaţiilor comportamentale au fost împrumutate de catre cercetatorii occidentali din medicina umană, am considerat că încadrarea acestor boli se poate face ţinând cont de clasificarea generală a bolilor psihice adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) astfel:
1. Tulburări psihice organice, inclusiv tulburări simptomatice (F00-F09)
2. Tulburări psihice datorate folosirii substanţelor psihoactive (F10-F19)
3. Schizofrenia, tulburările schizotipale şi delirante (F20-F29)
4. Tulburări afective (F30-F39)
5. Tulburări nevrotice, legate de stres şi somatoforme (F40-F48)
6. Sindroame comportamentale asociate unor dereglări fiziologice şi unor factori somatici (F50-F59)
7. Tulburări ale personalităţii şi ale comportamentului la adult (F60-F68)
8. Întârziere în dezvoltarea mentală (F70- F79)
9. Tulburări ale dezvoltării psihologice (F80-F89)
10. Tulburări de comportament şi emoţionale având debutul frecvent în copilărie şi adolescenţă (F90-F98)
Întrucât specialiştii în patologie veterinară nu acceptă unanim existenţa conştiinţei la animale, nu putem vorbi în acest cadru de boli psihice adevărate, acestea presupunând perturbări anume ale activităţii asociative, dar putem vorbi de tulburări de personalitate, de tulburări nevrotice, psihonevrotice sau parapsihice, de tulburări induse de vârstă şi de tulburări ale instinctelor, admise şi frecvente şi la animale. Noţiunile de normalitate psihică, personalitate, temperament etc. au fost lămurite în partea de psihologie generală, aşa că nu vom mai reveni asupra lor.
Tulburările de comportament prezentate de noi în această lucrare pot fi încadrate în categoria tulburărilor de personalitate (unele tipuri de agresivitate), a psihonevrozelor (fobia, anxietatea), a tulburărilor induse de vârsta înaintată (sindromul disfuncţiei cognitive), a tulburărilor de emotivitate (tulburările de eliminare) şi a tulburării instinctelor (alotriofagia[2], tulburările instinctului maternal etc.). Celorlalte tipuri de maladii psihice nu le-am găsit echivalentul la câini, la aceştia neputându-se proba existenţa voinţei şi a conştiinţei, chiar dacă se bănuieşte existenta lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu